Nu știu alții cum sunt și ce reprezintă o sărbătoare pentru ei, dar pentru mine o sărbătoare are ceva din chipul Judecății de Apoi. Adeseori am auzit oameni care îmi mărturiseau cât de greu le este de sărbători și că de-abia așteaptă să treacă. Sărbătoarea venea ca o oglindă sau ca o lupă, punând înaintea ochilor omului viața lui. Atunci vedea cine își mai amintește de el, cu cine poate fi împreună, dacă viața se poate numi cină sau dar...
Sărăcind comuniunea și darul sau cina s-au transformat în ceva formal, uneori în ceva foarte costisitor, care împovărează deopotrivă pe cel sărbătorit, dar și pe cei care, fie din obișnuință, fie din anumite considerente morale sau alte pârghii raționale, vor totuși să-și manifeste prezența. Și, având experiența golului pe care îl lasă astfel de manifestări, a urmat și respingerea a tot ce înseamnă sărbătoare. Sau s-a schimonosit chipul ei, punându-i-se o mască, așa cum se vede foarte bine că se întâmplă, de exemplu, de Crăciun. Atunci rar să mai găsești pe cineva care să asimileze această sărbătoare cu nașterea lui Hristos. Ea a fost înlocuită, în cel mai bun caz, cu o sărbătoare a familiei sau o sărbătoare gastronomică, o sărbătoare a cârnaților, sarmalelor și cozonacilor în România sau, în Franța, a unei "bûche de Nöel", a unui "foie gras", a scoicilor care, în paranteză fie spus, anul ăsta cică au contactat o bacterie din cauza încălzirii globale și n-au mai fost scoase la vânzare cele mai renumite. Și uite cum s-a gasit să stea francezul la masa de Craciun cu duhul vremurilor! Dar, nu suntem rasiști, așa că și alții... Bineînțeles că exemplele ar putea continua, căci sărbătoarea, deși vine din tradiție, poartă pecetea vremurilor.
"Ziua zilei spune cuvânt, şi noaptea nopţii vesteşte ştiinţă", se spune în Psalmul 18. Așa și cu sărbătoarea, care vestește sărbătorii omului cuvânt și înștiințează. Pentru unii înștiințează cum s-au comportat cu alții. Nu te-ai dus la fratele, acuma nici fratele nu mai poate să vină la tine, căci îți respectă libertatea. Libertatea de a nu-ți invada spațiul individual în care ai ales să te închizi, dezamăgit de toate surogatele lumii, ori de frică, de urât, de nepăsare sau orișice a lucrat duhul cel viclean care-i desparte pe cei care potențial și ființial sunt mădularele lui Hristos.
Alții, pentru a nu vedea acest chip sărăcăcios al lumii,își îngroapă capul ca struțul în nisipul mișcător al distracțiilor pe la câte o pensiune, la ski, sau pe nu știu unde - nu că asta ar fi rău, dar prin asta percep ca ar fi sărbatoarea lui Dumnezeu. Și, pe românește, "purceaua-i moartă în coteț", "pe dinafară e vopsit gardul, și-năuntu-i leopardul". Se pun petece de sărbătoare la burdufuri vechi. În fine, fie săracul care se închide în casă la televizor, fie bogatul care se dă pe pârtie, fiecare în felul lui poate "să pună batista pe țambal" și să pună o frână vieții. Pentru că viața, care ar trebui să izbucnească în bucurie de sărbătoare, este o Cină de Taină cu Dumnezeu și cu aproapele. Iar dacă această Cină lipsește, nimic nu este. Spune-mi care îți este cina, ca să-ți spun cine ești, sau în ce vremuri trăiești. Iată oglinda!
N-ați simțit vreodată că sărbătoarea ar trebui să fie un timp al opririi din iureșul cotidian, un timp al regăsirii de sine și de regăsire cu ceilalți? Un timp al întâlnirii cu Dumnezeu, ca început al oricărei alte regăsiri?Și pentru că ni se insuflă că sărbătoarea ar fi cu totul altceva, oamenii suferă sau încearcă să se distreze, adică să se distragă de la suferința de a nu putea gusta din darul cel mai de preț, care este dragostea.Iată cum dragostea se face judecată: ori este, ori nu este. Și dacă nu e, nimic nu e! Poate doar un altceva care cândva va pieri odată cu chipul lumii acesteia.
De ce credeți că adeseori de Anul Nou, în special, oamenii sunt cumva îndemnați să facă un bilanț al anului ce a trecut? De ce se spune "cele rele să se spele, cele bune să se adune"? Pentru că, chiar și sub forma aceasta, oamenii simt nevoia pocăinței. Doar gustul ei autentic ne va aduce în inimă sărbătoare, o sărbătoare care ne luminează lin și blând, nu ca un foc de artificii.
Și acum,cu acest gând al pocăinței, să pășim în Noul An, cu nădejdea pe care ne-a adus-o Hristos, Cel ce a rupt zapisul păcatelor noastre și ne invită la Cină, dându-ne Trupul și Sângele dragostei Lui și Care ne-a poruncit să facem și noi asemenea, înmulțind dragostea dintre noi acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!
